Schema de tranzacționare a emisiilor explicată: Ce este, cum funcționează și ce înseamnă pentru comerțul global

Definirea schemei de tranzacționare a emisiilor
O schemă de tranzacționare a emisiilor (ETS) — numită și sistem „cap-and-trade” — este un mecanism bazat pe piață pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Un guvern sau o autoritate stabilește o limită (plafonul) pentru emisiile totale de CO2 din sectoarele vizate. Companiile primesc sau cumpără certificate pentru a-și acoperi emisiile. Cele care emit mai puțin pot vinde surplusul de certificate; cele care emit mai mult trebuie să cumpere certificate suplimentare. Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) este cea mai mare piață de carbon din lume, acoperind sectorul energetic, industria grea, aviația și transportul maritim.

---

Cuprins

1. Cum funcționează un sistem „cap-and-trade”
2. EU ETS: Cea mai mare piață de carbon din lume
3. Certificatele de emisii ale UE (EUA): Instrumentul tranzacționabil
4. Istoricul fazelor și prăbușirea prețului EUA
5. Sectoare acoperite: Energie, Industrie, Aviație, Maritim
6. Transportul maritim: Includerea în ETS din 2024
7. Cum transferă companiile de transport maritim costurile ETS către tarifele de transport
8. UK ETS: Divergența post-Brexit
9. CBAM: Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon
10. Întrebări frecvente
11. Concluzii principale

---

Cum funcționează un sistem „cap-and-trade”

O schemă de tranzacționare a emisiilor are trei elemente principale: un plafon, certificate și o piață de tranzacționare.

Plafonul reprezintă volumul total de CO2 (și alte gaze cu efect de seră) pe care toate companiile vizate au permisiunea să îl emită într-o perioadă dată. Guvernul stabilește acest plafon și îl reduce în timp. În fiecare an, plafonul scade. Aceasta este presiunea care forțează reducerea emisiilor — există o rezervă finită și în scădere de permisiuni de a polua.

Certificatele (numite și permise sau credite) reprezintă dreptul de a emite o tonă de CO2 echivalent. Companiile primesc un anumit număr gratuit (alocare) sau le cumpără prin licitații guvernamentale. La finalul fiecărui an de conformare, fiecare companie trebuie să predea suficiente certificate pentru a acoperi emisiile sale reale. Dacă o companie a emis 1.000 de tone de CO2, trebuie să predea 1.000 de certificate.

Piața de tranzacționare permite transferul certificatelor între companii. O companie care a redus emisiile prin îmbunătățirea eficienței sau investiții în energie curată va avea un surplus de certificate de care nu are nevoie — le poate vinde. O companie care se luptă să reducă emisiile poate cumpăra certificate suplimentare pentru a-și acoperi producția reală. Prețul certificatelor — stabilit prin cerere și ofertă pe piață — oferă un semnal financiar. Când prețul este ridicat, companiile au un stimulent mai puternic pentru a investi în reducerea emisiilor. Când este scăzut, reducerea emisiilor ar putea să nu fie rentabilă în comparație cu simpla achiziție de certificate.

Eleganța sistemului: guvernul nu dictează cum reduc companiile emisiile. Companiile aleg cele mai ieftine opțiuni de reducere disponibile, iar piața alocă eficient eforturile de reducere în întreaga economie.

---

EU ETS: Cea mai mare piață de carbon din lume

Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii a început să funcționeze în 2005 conform Directivei UE 2003/87/EC. A fost prima piață internațională de carbon la scară largă din lume și rămâne cea mai mare.

EU ETS acoperă aproximativ 10.000 de instalații din UE, plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein. Aceste instalații — centrale electrice, oțelării, fabrici de ciment, cuptoare de sticlă, fabrici de hârtie, topitorii de aluminiu, operatori de aviație și (din 2024) companii de transport maritim — sunt responsabile colectiv pentru aproximativ 40% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE.

Sistemul funcționează în faze:

Faza	Perioada	Caracteristici cheie
Faza 1	2005-2007	Faza pilot. Alocare excesivă de certificate gratuite. Prețul EUA s-a prăbușit aproape de zero.
Faza 2	2008-2012	Aliniată cu perioada de angajament a Protocolului de la Kyoto. Criza financiară a redus emisiile industriale, problema excesului de ofertă s-a agravat.
Faza 3	2013-2020	Trecerea de la alocarea gratuită la licitație (peste 80% din certificatele pentru sectorul energetic). Plafon la nivelul UE (nu național).
Faza 4	2021-2030	Consolidarea traiectoriei de reducere a plafonului (2,2% pe an până în 2024, apoi 4,3% pe an începând cu 2024). Includerea transportului maritim.

Reducerea plafonului EU ETS este mecanismul principal care determină reducerile pe termen lung ale emisiilor. Pe măsură ce plafonul se micșorează, raritatea certificatelor crește, susținând prețul EUA.

---

Certificatele de emisii ale UE (EUA): Instrumentul tranzacționabil

Un certificat de emisii al UE (EUA) este unitatea de bază a EU ETS: dreptul de a emite o tonă de CO2 echivalent. EUA-urile sunt:

• Licitate de statele membre ale UE pe platforme de schimb energetic (în principal EEX în Leipzig și ICE Futures Europe în Londra)
• Tranzacționate pe piețe secundare prin ICE Futures Europe (piața principală de contracte futures), EEX și piețe de brokeraj over-the-counter
• Predate anual de companiile vizate până la 30 aprilie, acoperind emisiile din anul precedent

Contractul futures ICE EUA (ticker: C) este cel mai lichid instrument futures pentru carbon din lume. Se tranzacționează în loturi de 1.000 EUA (1.000 tone CO2) și are contracte active pentru decontare spot, decembrie a anului curent și mai mulți ani viitori.

Istoricul prețurilor EUA:

Perioada	Interval preț EUA	Factor principal
Faza 1 (2005-07)	0-30 €/tonă, prăbușire la ~0 €	Alocare excesivă; fără posibilitate de stocare între faze
Faza 2 (2008-12)	5-30 €/tonă, prăbușire la ~3-5 €	Alocare excesivă, criza financiară a redus emisiile
Început Faza 3 (2013)	~5-8 €/tonă	Excesul de ofertă structural încă dominant
Redresare 2018-2019	15-25 €/tonă	Anunțarea implementării Rezervei pentru Stabilitatea Pieței (MSR)
Creștere 2021	30-55 €/tonă	Redresarea cererii post-COVID, plafoane mai stricte, conștientizarea tranziției energetice
Vârf 2022-2023	80-100 €/tonă	Criză energetică, trecerea de la gaz la cărbune în sectorul energetic
Interval 2024	50-75 €/tonă	Corecție după vârf; incertitudine politică privind Faza 4

Cea mai critică reformă structurală a fost introducerea Rezervei pentru Stabilitatea Pieței (MSR) în 2019. MSR elimină automat surplusul de certificate din circulație atunci când numărul total de certificate în circulație depășește un prag și le eliberează atunci când surplusul scade sub un prag inferior. Acest mecanism previne excesul de ofertă care a dus la prăbușirea prețurilor în Faza 1 și Faza 2.

---

Istoricul fazelor și prăbușirea prețului EUA

Înțelegerea motivului pentru care prețurile în Faza 1 și Faza 2 s-au prăbușit este importantă pentru a evalua credibilitatea sistemului actual.

Faza 1 (2005-2007): UE a alocat certificate gratuite bazate pe estimări ale emisiilor industriale — dar aceste estimări au fost prea generoase. Când datele reale privind emisiile din 2005 au fost publicate în mai 2006, a devenit clar că piața fusese supra-alocată. Prețurile EUA au scăzut de la aproximativ 30 €/tonă la sub 1 €/tonă aproape peste noapte. Deoarece certificatele nu puteau fi „stocate” (banked) pentru Faza 2, surplusul a devenit lipsit de valoare la finalul Fazei 1.

Faza 2 (2008-2012): Stocarea a fost permisă, dar criza financiară din 2008-2009 a dus la prăbușirea producției industriale și a emisiilor, creând un surplus masiv suplimentar de certificate nefolosite. Prețurile EUA au scăzut de la 15-20 €/tonă în 2008 la 3-5 €/tonă până în 2012. UE a fost criticată pentru conceperea unui sistem fără mecanism de gestionare a acestui surplus structural.

Reformele post-Faza 3: UE a introdus Rezerva pentru Stabilitatea Pieței în 2019. De asemenea, a amânat punerea în circulație a certificatelor pentru a aborda excesul imediat de ofertă. Aceste reforme, combinate cu înăsprirea efectivă a plafonului din Faza 4, au condus la revenirea prețului la 80-100 €/tonă în 2022-2023.

Lecțiile: un sistem „cap-and-trade” funcționează doar dacă plafonul este într-adevăr constrângător (suficient de strict încât companiile să fie nevoite să cumpere certificate) și dacă există un mecanism de absorbție a surplusului structural. EU ETS nu a avut niciuna dintre acestea în primii ani, iar prețurile au reflectat acest eșec.

---

Sectoare acoperite: Energie, Industrie, Aviație, Maritim

Producția de energie și căldură: Cel mai mare sector acoperit. Centrale electrice și instalații de combustie industrială cu o capacitate termică de peste 20 MW. Sectorul energetic a fost principala țintă a Fazei 3 deoarece avea cele mai rentabile opțiuni de decarbonizare (trecerea de la cărbune la gaz și apoi la regenerabile).

Industria grea: Oțel, ciment, aluminiu, sticlă, ceramică, hârtie, rafinare. Aceste sectoare primesc o alocare gratuită parțială bazată pe criterii de referință (cele mai eficiente instalații din fiecare sector), dar alocarea este redusă treptat în timp către licitarea integrală.

Aviație: Aviația în cadrul Spațiului Economic European (SEE) este acoperită din Faza 3. Zborurile internaționale (în afara SEE) au fost inițial excluse; extinderea acoperirii către aviația internațională rămâne contestată în negocierile ICAO.

Transport maritim (din 2024): Cea mai semnificativă expansiune recentă. Din ianuarie 2024, companiile de transport maritim trebuie să predea EUA pentru emisiile de CO2 rezultate din voiaje:
– 100% pentru voiaje între porturile UE
– 50% pentru voiaje între un port din UE și un port din afara UE
– Acoperire: nave de peste 5.000 tone brute

Includerea este etapizată: 40% din emisii trebuie acoperite în 2024, 70% în 2025 și 100% din 2026.

---

Transportul maritim: Includerea în ETS din 2024

Extinderea EU ETS la transportul maritim este cea mai importantă schimbare de reglementare pentru industria navală de la introducerea limitelor de sulf (IMO 2020).

Cum funcționează: Compania de transport maritim responsabilă de o navă (de obicei proprietarul navei sau compania desemnată ca responsabilă în sistemul de management al siguranței navei) trebuie să se înregistreze în sistemul UE MRV (Monitorizare, Raportare, Verificare) și să predea EUA pentru emisiile de CO2 aferente voiajelor acoperite.

Partea responsabilă de conformare este deținătorul Documentului de Conformitate (compania care deține responsabilitatea generală pentru operarea navei, de obicei managerul comercial). Acest aspect este important pentru contractele de navlosire și negocierile de tip charterparty — partea care predă certificatele trebuie să recupereze costul de la cel care operează sau închiriază nava.

Un exemplu practic: un vrachier de tip Panamax care transportă minereu de fier brazilian de la Santos la Rotterdam (un voiaj UE/non-UE) în 2025 emite aproximativ 3.500 tone de CO2. În 2025, 70% din aceste emisii (2.450 tone) trebuie acoperite prin EUA. La un preț de 60 €/tonă, acesta reprezintă un cost de conformitate ETS de 147.000 € pentru un singur voiaj.

Cost per echivalent TEU pentru transportul containerizat pe rutele UE: estimările în 2024 variau între 10-50 $ per TEU, în funcție de lungimea rutei, eficiența navei și prețul EUA.

---

Cum transferă companiile de transport maritim costurile ETS către tarifele de transport

Liniile de transport maritim au acționat rapid pentru a recupera costurile de conformitate EU ETS de la clienții de mărfuri.

Suprataxe ETS: Marile companii de transport containerizat au introdus suprataxe explicite EU ETS începând cu începutul anului 2024. CMA CGM, Hapag-Lloyd, MSC și Maersk publică toate suprataxe EU ETS — exprimate de obicei per TEU pentru fiecare tip de voiaj (UE-UE, intrare UE-non-UE, ieșire UE-non-UE).

Niveluri tipice de suprataxă (2024): Aproximativ 10-50 $ per TEU pentru rutele intra-europene și 20-80 $ per TEU pentru rutele Asia-Europa cu escale în porturi UE, în funcție de rută și de prețul EUA la momentul calculului.

Aceste suprataxe sunt indexate la prețurile EUA și actualizate periodic. Când prețurile EUA se modifică, suprataxele se ajustează cu o mică întârziere.

Pentru vrachiere și petroliere, costurile EU ETS sunt de obicei negociate în contractele de navlosire (charterparty). Contractele includ acum în mod curent prevederi care specifică ce parte este responsabilă pentru obținerea și predarea certificatelor EUA, cu clauze de rambursare acolo unde este cazul.

Pentru importatori și managerii de lanț de aprovizionare: costurile EU ETS reprezintă acum o componentă reală și cuantificabilă a costurilor de transport pentru mărfurile care intră, ies sau circulă în interiorul UE. Acestea trebuie incluse în calculele de cost la destinație și în bugete.

---

UK ETS: Divergența post-Brexit

Când Regatul Unit a părăsit UE în ianuarie 2021, a ieșit din EU ETS. Din mai 2021, UK a lansat propriul Sistem de tranzacționare a emisiilor din UK (UK ETS), care oglindește în mare măsură structura EU ETS.

Asemănări cheie cu EU ETS:
– Aceeași structură „cap-and-trade”
– Aceleași sectoare acoperite (energie, industrie grea, aviație în interiorul UK)
– Certificatele UK ETS (UKA) sunt evaluate separat, dar sunt corelate general cu prețurile EUA

Diferențe cheie față de EU ETS:
– UK ETS nu include încă transportul maritim (includerea maritimă din EU ETS nu se extinde asupra UK)
– UK ETS are o traiectorie inițială a plafonului diferită (și, în general, mai generoasă)
– Certificatele UK ETS (UKA) se tranzacționează pe ICE Futures Europe separat de EUA; prețurile au fost istoric mai mici decât prețurile EUA
– UK ETS a început cu un mecanism de sprijinire a prețurilor (măsuri de control al costurilor) pe care EU ETS nu îl are în aceeași formă

În 2024, prețurile certificatelor UK ETS s-au situat între aproximativ 30-55 £/tonă CO2 — în general cu 10-20% sub prețurile comparabile EUA.

Implicația practică pentru comercianții globali de mărfuri: un transport sau o etapă de producție în UK nu generează în prezent costuri ETS maritime, dar emisiile industriale din fabricile din UK suportă costuri UK ETS. Lanțurile de aprovizionare care se întind atât în UK, cât și în UE se confruntă cu două regimuri separate de stabilire a prețului carbonului, cu prețuri diferite și reguli ușor diferite.

---

CBAM: Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon

Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon (CBAM) — stabilit prin Regulamentul UE 2023/956 — este direct legat de EU ETS și este conceput pentru a preveni scurgerile de carbon.

Scurgerea de carbon reprezintă riscul ca producătorii europeni care suportă costurile carbonului prin EU ETS să piardă cota de piață în fața importurilor din țări fără o stabilire echivalentă a prețului carbonului — sau ca producția europeană să se mute în afara UE pentru a evita costul carbonului, transferând emisiile în altă parte fără a obține o reducere globală.

CBAM abordează această problemă prin aplicarea unui cost de carbon asupra importurilor de bunuri specifice cu intensitate ridicată de carbon din țări din afara UE.

Sectoare acoperite inițial:
– Fier și oțel (inclusiv anumite produse derivate)
– Aluminiu
– Ciment
– Îngrășăminte (amoniac, acid azotic și produse derivate)
– Electricitate
– Hidrogen

Calendar:
– Octombrie 2023 – Decembrie 2025: Faza de tranziție — importatorii din UE de bunuri acoperite trebuie să raporteze conținutul de carbon încorporat, dar nu este necesară nicio plată.
– Din ianuarie 2026: Operare completă — importatorii trebuie să cumpere certificate CBAM la un preț legat de media săptămânală a prețului licitațiilor EU ETS.

Cum funcționează CBAM în practică: Un importator UE de oțel din India calculează CO2-ul încorporat în producția de oțel (în tone per tonă de oțel). Scade orice preț al carbonului deja plătit în India în cadrul unei scheme naționale de carbon. Apoi, cumpără certificate CBAM pentru emisiile încorporate rămase la prețul curent EU ETS.

Pentru importatorii de mărfuri și echipele de achiziții: CBAM înseamnă că prețul efectiv al carbonului pentru importul de oțel, aluminiu, îngrășăminte și ciment în UE include acum prețurile EU ETS — chiar dacă producătorul se află în afara UE. Acest lucru schimbă peisajul competitiv pentru achizițiile de materiale și remodelează fluxurile comerciale pentru mărfurile afectate.

---

Întrebări frecvente

Care este diferența dintre un ETS și o taxă pe carbon?

O taxă pe carbon stabilește un preț fix per tonă de CO2 și permite emisiilor să varieze. Un ETS stabilește o cantitate fixă de emisii permise (plafonul) și permite prețului să varieze. Într-un ETS, rezultatul de mediu (reducerea totală a emisiilor) este garantat de plafon; costul este incert. Într-o taxă pe carbon, costul este cert, dar reducerea emisiilor este incertă. Ambele sunt abordări bazate pe piață pentru reducerea emisiilor.

Ce se întâmplă dacă o companie nu predă suficiente EUA?

O companie care nu reușește să predea suficiente certificate până la termenul limită de 30 aprilie se confruntă cu o penalitate de 100 € per tonă de CO2 lipsă (indexată la inflație în Faza 4), plus obligația de a preda în continuare certificatele lipsă în anul următor. Această penalitate este severă și a fost aplicată în mod constant.

De ce s-au prăbușit prețurile EU ETS în Faza 1 și Faza 2?

În Faza 1, UE a alocat excesiv certificate gratuite bazându-se pe estimări prea generoase. Când datele reale privind emisiile au arătat că piața era supra-aprovizionată, prețurile au scăzut aproape de zero. Stocarea certificatelor între Faza 1 și Faza 2 nu a fost permisă, deci surplusul a devenit lipsit de valoare. În Faza 2, criza financiară din 2008-2009 a redus drastic producția industrială și emisiile, creând un surplus structural care a menținut prețurile la un nivel scăzut până la introducerea Rezervei pentru Stabilitatea Pieței.

Cum își calculează companiile de transport maritim răspunderea ETS?

Companiile de transport maritim raportează emisiile de CO2 per voiaj în cadrul sistemului UE MRV. Pentru conformarea EU ETS, emisiile acoperite sunt calculate ca: (combustibil consumat în voiajul acoperit, în tone) × (factorul de emisie CO2 pentru tipul de combustibil). Compania predă apoi EUA egale cu procentul necesar din acele emisii acoperite (40% în 2024, 70% în 2025, 100% din 2026).

Ce înseamnă CBAM pentru un importator de mărfuri?

Dacă importați oțel, aluminiu, ciment, îngrășăminte sau electricitate în UE, CBAM vă va solicita să raportați conținutul de carbon încorporat începând cu octombrie 2023 și să achiziționați certificate CBAM începând cu ianuarie 2026. Prețul certificatului este legat de prețurile EU ETS. Efectul practic: materialele cu intensitate ridicată de carbon produse în țări fără stabilirea prețului carbonului vor deveni mai scumpe de importat în UE, reducând avantajul de cost de care se bucură în prezent față de producătorii din UE care plătesc costuri EU ETS.

Cum se compară UK ETS cu EU ETS în 2024?

Ambele sunt scheme „cap-and-trade” care acoperă sectoare similare. Certificatele UK ETS (UKA) se tranzacționează de obicei la 30-55 £/tonă CO2, cu aproximativ 10-20% sub prețurile EU ETS. UK ETS nu include încă transportul maritim. Cele două sisteme nu sunt legate — o companie din UK nu poate folosi UKA pentru a-și îndeplini obligațiile EU ETS sau invers. După Brexit, UK a indicat interesul pentru o eventuală legare a celor două scheme, dar nu a fost stabilit niciun calendar.

---

Concluzii principale

• Un ETS (sistem „cap-and-trade”) stabilește o limită totală de emisii, emite certificate tranzacționabile și cere companiilor să predea un certificat per tonă de CO2 emis.
• EU ETS este cea mai mare piață de carbon din lume, operând din 2005 și acoperind aproximativ 40% din emisiile de gaze cu efect de seră din UE provenite din energie, industrie grea, aviație și (din 2024) transport maritim.
• Certificatele de emisii ale UE (EUA) sunt tranzacționate pe ICE Futures Europe; prețurile s-au prăbușit în Faza 1 și Faza 2 din cauza alocării excesive, s-au redresat după reformele Rezervei pentru Stabilitatea Pieței din 2019 și au atins un vârf de aproape 100 €/tonă în 2022-2023.
• Includerea transportului maritim este etapizată: 40% din emisii acoperite în 2024, 70% în 2025, 100% din 2026 — adăugând costuri reale și cuantificabile ale carbonului per voiaj pentru călătoriile care ating porturi UE.
• Companiile de transport maritim au introdus suprataxe EU ETS (de obicei 10-80 $ per TEU, în funcție de rută) pentru a recupera costurile de conformitate de la clienți.
• UK ETS oglindește structura EU ETS, dar funcționează separat, cu prețuri mai mici (aproximativ 30-55 £/tonă); transportul maritim nu este încă inclus în schema UK.
• CBAM (Mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon) extinde costurile carbonului EU ETS la importurile de oțel, aluminiu, ciment, îngrășăminte și hidrogen din țări non-UE, prevenind scurgerile de carbon; operarea completă începe în ianuarie 2026.
• Pentru profesioniștii din lanțul de aprovizionare, costurile EU ETS reprezintă acum o linie bugetară reală pentru echipele de transport și achiziții care lucrează cu mărfuri care tranzitează UE.

Related Reading

To deepen your understanding of the topics covered in this article, explore these related guides: the European programme that pioneered this policy approach, how carbon permit prices feed through to power generation costs and the new category of price exposure these schemes create for emitters.